București – prima mea dragoste

     M-am îndrăgostit de București din prima clipă când am ajuns aici. Prima dată a fost în 2011 când am ajuns pentru o săptămână în capitala României  și am profitat, la maxim, de o săptămână de umblat prin oraș, de plimbat cu metroul, de vizitat. M-am îndrăgostit de metrou, de arhitectura, de bulevardele largi, de mulțimea de oameni stilați. Am ratat mai multe șanse să mă mut la București până când, anul trecut mi-am încercat norocul și am intrat la master în unul din orașele mele preferate. Micul meu Paris, mica mea Europă, micul meu Vest. De atunci profit de timpul liber, de vremea bună și cutreier orașul, descopăr parcuri, intru în librării și cafenele, mă plimb pur și simplu pe stradă. Știți momentul acela de fericire supremă, când pentru câteva minute scurte simți cum prin tine trece universul, când ești mulțumit în totalitate de locul în care te afli, în momentul vieții în care te afli și alte revelații de acest gen? Două din patru momente de aceastea eu le-am trăit la București, așa că da… sunt îndrăgostită de București și sunt extrem de fericiră că o parte din anii studenției mele se desfășoară în acest oraș.

unnamed Continue reading București – prima mea dragoste

Advertisements

2 ore pân’ la mare sau cum să te arzi în aprilie la soare

Întotdeauna mi-am dorit să trăiesc într-un loc de unde aș urca în tren și în 2 ore aș fi la mare așa am scris eu în captionul pe poza de mai jos.

Duminică, 2 ore cu trenul, mare, soare, nisip în adidași! Continue reading 2 ore pân’ la mare sau cum să te arzi în aprilie la soare

De ce călătoriile cu trenul trebuie să fie gratuite.

Veste bună pentru studenți!

În România s-a anunțat că studenții înmatriculați cu frecvență la o universitate din țară vor putea călători gratuit cu trenul de la 1 februarie 2017. Nu știu câți au reușit să călătorească măcar într-o direcție folosindu-se de această oportunitate, dar deja pe 17 februarie se discuta că nu e bine, că prejudiciază bugetul aceste călătorii fără sens prin toată țara și discriminează alte categorii social vulnerabile. Se propun amendamente precum studentii vor putea beneficia de aceste călătorii gratuite numai pe drumul dintre localitatea de reședință și localitatea unde își fac studiile. Pe 18 februarie, Ministerul Transporturilor comunică următoarele „toate măsurile cuprinse în Programul de Guvernare vor fi respectate și implementate, iar în cazul gratuității călătoriilor studenților pe calea ferată aceasta nu va fi modificată și va rămâne în forma prevăzută în OUG nr 2/2017.” Adică se va putea călători în continuare gratuit, pe toate direcțiile, fără restricții. Să sperăm.

img_20170220_193605_processed

Pe mine m-a bucurat foarte mult această noutate și din punct de vedere personal, pentru că îmi doresc să descopăr minunanta Românie, dar și din punct de vedere profesional, pentru că este o modalitate foarte bună să promovezi turismul și să dezvolți mai multe ramuri ale economiei. Nu mă credeți? Să vă explic prin legături de cauză-efect, așa pare mai simplu! Continue reading De ce călătoriile cu trenul trebuie să fie gratuite.

La pas prin Brăila

Nu știu dacă aveam să ajung în Brăila din cauza unei curiozități turistice, dar drumurile noastre (toate, cum spune un cântec) s-au întâlnit. M-am pornit cu tema de acasă nefăcută, nici nu am intrat să mă uit ce este acolo, cum arată orașul, pentru că, cu o zi înainte mă întorceam de la Vama Veche și nu m-am ocupat eu de nimic în această călătorie. Mai bine îi zic vizită de studiu, pentru că așa și s-a chemat, iar eu am avut de studiat Biblioteca Județeană „Panait Istrati”, dar revenim și la ea.

Să ne întoarcem la ideea anterioară. Am plecat pe 2 zile la Brăila, cu zero așteptări și cunoștințe despre oraș, nici de Dunăre nu știam (da, da sunt o ignorantă) și am rămas un pic impresionată. Dacă sincer nu m-am așteptat să fie un oraș atât de drăguț, mai ales că pe net mai nimic nu este scris despre ce ai de văzut la Brăila, și totuși, chiar ai. Să le luăm pe rând!

IMG_4190 Continue reading La pas prin Brăila

Ce mai poţi face în Vama Veche

Dacă tot v-am scris cum ajungeţi în Vamă şi v-am arătat cât de bookfriendly e plaja de acolo, să ştiţi că nu numai la soare şi în mare puteţi sta. Odihna poate fi şi activă, chiar dacă mergeţi la mare!

Ca şi în orice staţiune, pentru a scoate cât mai mulţi bani din turişti, sunt organizate diverse-diverse activităţi. Aşa că dacă vă temeţi că vă plictisiţi în Vamă sau vă săturaţi de mare (ceea ce e imposibil), eu vă propun şi altceva de făcut!

În primul rând, plimbaţi-vă pe plajă! Într-o parte şi în alta! Vedeţi şi voi alte plaje, alte localuri, altă amenajare. Dacă mergeţi spre stânga, daţi de teritoriul destinat corturilor şi plaja de nudişti. Dacă mergeţi spre dreapta, mergeţi spre dreapta, dar şi spre stânga nu uitaţi s-o luaţi! 😀

13838237_10209766497424305_903202742_o Continue reading Ce mai poţi face în Vama Veche

Cum se citeşte în Vama Veche?

Mult! Foarte mult! Citesc foarte mulţi tineri, ceea ce nu poate decât să bucure ochiul. Să fiu sinceră, nu am văzut atâţia cititori pe metru pătrat nici pe o plajă pe care am fost anterior!
Faptul că românii citesc mai mult decât noi e cunoscut de mult timp. Poate, pentru că şi cărţile sunt mai ieftine, poate, pentru că se promovează lectura oriunde şi oricum: prin metro, prin autobuze, prin diverse proiecte, campanii şi târguri grandioase. Poate, pentru că pur şi simplu sunt create anumite condiţii în care să-ţi poţi permite să citeşti o carte şi să doreşti să faci asta.

În primul rând, ca să te simţi la locul tău, au o Plajă de Carte!

Continue reading Cum se citeşte în Vama Veche?

Vama Veche: cum ajungi, cât cheltui?

Demult doream să ajung în Vamă! M-a atras mereu atmosfera tinerească, degajată şi liberă din această staţiune a litoralului românesc. Şi toate aşteptările mele s-au adeverit: mult tineret, cluburi cu muzică diversă, distracţie până dimineaţa şi libertate totală!

Dacă tot vă gândiţi să mergeţi în Vamă, găsiţi mai jos mici sfaturi şi preţuri ca să vă orientaţi puţin în alegere:)

Drumul spre mare! #ashadetare #seaside #sea #sun #vamaveche #mariainromania

A post shared by Maria (@chiparus) on

Continue reading Vama Veche: cum ajungi, cât cheltui?