Cu low-cost în Praga

Am decis să scriu şi un articol, nu doar despre locurile care merită vizitate în capitala cehă, dar şi minimul de cheltuieli pe care trebuie să ţi le asiguri pentru a ajunge acolo şi a sta măcar 3 nopţi. Oricum, aceste 3 nopţi nu vor fi nici pe departe de-ajuns pentru a cunoaşte oraşul, dar pentru o primă vizită ele sunt motivaţionale :))

Cum am mai scris, am ajuns în Praga în martie anul curent, cu o promoţie de la agenţia de turism City-tour. Mai au această ofertă şi pentru sfârşitul lunii august cu 190 de euro şi 100 de euro pentru studenţi.

Dacă să socoţi, ce primeşti şi cât plăteşti, îţi iese foarte avantajos: 190 (100) euro pentru transport ambele direcţii, cazare 3 nopţi, tot atâtea dejunuri şi o excursie prin oraş. Frumos, nu? Oferta o puteţi vedea aici, cu toate condiţiile acesteia. Eu nu am nici o relaţie cu agenţia de turism, dar vă recomand ce am experimentat eu şi mi-a plăcut. M-am mai odihnit cu alte agenţii, dar ca asta nu mi-a plăcut nici una. Am fost cazaţi la Hotel Ostruvek, unde şi mâncarea a fost delicioasă şi diversificată, şi camera a fost spaţioasă şi probleme nu au fost pe tot parcursul şederii noastre.

Dacă e să ne organizăm singuri o plecare la Praga cu minim cheltuieli, ar ieşi cam aşa:

Transport:
Dacă nu vrem să cheltuim mulţi bani, avionul nu este o alegere bună. Avionul din Chişinău ne iese cam la 300 de euro, dar asta e prea mult daca avem un buget total de 300 de euro 😀

Autocarul, de asemenea este scump: pe autogari.ro am găsit cu 387 roni cel mai ieftin drum, o direcţie – ce iese la 90 de euro. Ambele direcţii te costă 180 de euro. Pe autogari.md o direcţie e 1510 lei, deci dus întors te costă 145 euro. Şi deja se primeşte de 2 ori mai ieftin decât cu avionul. Drumul cu autocarul este lung, foarte lung – 28 de ore, de aceea şi îl recomand mai mult celor tineri, cu toate că în autocarul nostru erau câteva perechi mai în vârstă care nu ne-au făcut capul pătrat de oboseală şi insuportabilitatea drumului. A fost ok, dacă te programezi pentru un drum lung – nu mai mori 😀

Cazare:
Luăm acelaşi hotel pentru comparaţie, introducem datele 24-27 august, primim o cameră dublă, cu mic dejun inclus în preţ la suma de 2440 lei, sau 118 euro. De persoană, pe noapte iese 20 de euro. Amplasarea la Hotelul Ostruvek e acceptabilă, pe jos – 30 min până în centru, cu tramvaiul – 5 minute până la staţie, 15 minute până în centru.

Penzion G Centrul aceleaşi dăţi, 1220 lei pentru cameră dublă, fără mic dejun. De persoană, pe noapte iese 10 de euro. Serios! Şi la ce notă are pe booking, it’s a deal! 

Expo Hostel Prague oferă cameră la 1280 de lei. Aceiaşi 10 euro, numai că se află cam departe de centru.

La Gallery Hotel SIS camera e la 1650 lei. 14 euro pe noapte de persoană – pentru un hotel amplasat nu departe de centru şi care include şi mic dejun.

Dacă nu vă place, vă doriţi mai mult, mai bun, mai aproape – intraţi pe booking, că aveţi de unde alege! Eu am ales hoteluri mici, făinuţe şi ieftine!

Ce alegem în final?

Dacă nu sunteţi student, transportul+cazarea(Gallery Hotel SIS)+micul dejun vă iese 187 euro de sine stătător, sau 190 de euro cu agenţia recomandată mai sus.

Dacă sunteţi student, 100 de euro cheltuiţi pentru această călătorie sunt cea mai bună investiţie a celor 4 burse puse de-o parte.

Tips-uri pentru Praga:

Pentru orientare în preţuri 1 euro= 27 coroane.

Transportul public e foarte dezvoltat: metro, tramvai, autobuse. Biletul nu e pe călătorie, ci pe timp. 24 coroane pentru 30 minute, 32 coroane pentru 90 minute. În acest interval de timp ai voie să te foloseşti de tot transportul public cât vrei, atâta timp cât te încadrezi în minutele cumpărate. Abonament pentru o zi – 110 coroane, pentru 3 zile – 310 coroane. Heaven! Până la 12 noaptea circulă totul, iar după 12 până la 4 dimineaţa sunt puse în mişcare autobuze speciale. Nici nu aveţi nevoie de taxi noaptea!

Mâncarea ca în orice oraş: ieftină în market-uri, mai scumpă în cafenele, restaurante. Dar, preţurile sunt foarte acceptabile. Sunt restaurante tradiţionale prin centru, găsiţi şi fast-food-uri tot prin centru, pe străzi găsiţi magazine şi market-uri mici şi ieftine. Bere la jumate de euro! Heaven! Pub-uri în fiecare casă!

Cunoaşterea limbii engleze nu este obligatorie. Oamenii cunosc rusa, iar dacă nu cunosc nici rusa, nici engleza, îi puteţi întreba ceva pe rusă, că aceasta se asemănă mult de tot cu ceha, ei vor înţelege şi vă vor arăta cu mâinile ce şi unde se află 😀 Puteţi ajunge şi în aşa situaţie, îi întrebaţi ceva în engleză şi ei vă răspund în rusă! Epic!

Praga e magică! Are foarte, dar foarte multe atracţii care merită vizitate! Este foarte ieftină, comparând cu alte capitale europene, extrem de frumoasă şi nu cred că nu vă ve-ţi dori o întoarcere în acest oraş.

Dacă tot faceţi un drum atât de lung, vă recomand să staţi mai multe zile, nu doar 3, ca să aveţi mai mult timp pentru a vă îndrăgosti de oraş!

Călătorie frumoasă vă doresc!

Advertisements

2 thoughts on “Cu low-cost în Praga

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s